Uleiuri volatile naturale si efectele lor asupra mintii

Mucoasa olfactiva este singurul loc din organism unde sistemul nervos central intra în legatura directa cu lumea exterioara, fara o intermediere realizata de catre “circuite” nervoase suplimentare. Datorita acestui fapt se poate spune ca simtul mirosului este cel mai direct simt al nostru, fiind astfel deosebit de celelalte cinci simturi. Aceasta caracteristica aparte explica de altfel si influenta majora pe care mirosul o poate exercita asupra starilor psihice, legatura lui cu instincte fundamentale ale fiintei (hranirea, atractia sexuala etc.), capacitatea lui de a ne induce cu rapiditate modificari la nivelul mintii.

Toate uleiurile volatile au un efect antiseptic la nivelul aparatului respirator, de aceea ele sunt în general indicate pentru afectiuni respiratorii cum ar fi gripa, sinuzita, bronsita, TBC-ul etc.

Cel mai interesant efect al uleiurilor volatile naturale este însa cel asupra sistemului nervos, prin starile pe care aceste arome le pot induce. Alese si folosite cu abilitate la timpul potrivit, acestea ne pot ajuta foarte mult în crearea ambiantei dorite, în amplificarea starii de sanatate, în generarea unor senzatii si stari agreabile în sfera aparent greu de influentat a psihicului si mintii.

– Bergamota – Are un miros fin, înviorator, limpezeste si înalta. Ca sedativ nervos este utilizat în depresii si stari de anxietate.

– Brad – Are un efect regenerator amplu, împrospateaza si ajuta la evitarea suprasolicitarii. Este în mod deosebit indicat celor care au tendinta de a munci foarte mult (pâna la extenuare).

– Busuioc – Uleiul de busuioc limpezeste mintea, confera claritate mentala si forta interioara, înlatura oboseala intelectuala. Uleiul volatil de busuioc este unul din cele mai bune tonice nervoase. El poate fi folosit în special în afectiunile asociate cu frica, slabiciune, isterie. Renumitul fitoterapeut francez Jean Valnet îl recomanda în epilepsie si paralizie.

“Mirosul busuiocului este bun pentru inima…alunga nelinistea care devine melancolie si-l face pe om vesel si bucuros”-John Gerard

– Eucalipt – Uleiul de eucalipt este unul din cele mai puternice uleiuri antiseptice. Un studiu realizat în fosta Uniune Sovietica în 1973 arata ca el este foarte eficient împotriva virusurilor gripale A2 si A. În plus, are actiune expectoranta si antispasmodica asupra tractului respirator. Este indicat în majoritatea afectiunilor respiratorii. Mirosul eucaliptului faciliteaza concentrarea, înlatura oboseala si durerea de cap congestiva. Confera o stare de luciditate, armonie, pace interioara, inspiratie.

– Muscata dulce – Este un ulei care are atât rolul de a calma hiperexcitabilitatea nervoasa, nervozitatea, iritabilitatea persoanelor mai active, dinamice, cât si cel de a dinamiza, de a elimina anxietatea, depresia fiintelor mai pasive. Daca nu puteti gasi uleiul volatil în magazine fiind mai rar si destul de scump, este recomandat sa faceti rost chiar de planta în sine. Muscata dulce nu face flori la fel de frumoase ca muscata obisnuita, dar este foarte rezistenta, atinge dimensiuni impresionante si este suficient sa fie expusa la soare puternic ori sa se striveasca între degete o frunza pentru a se obtine o aromatizare excelenta.

– Ienupar – În vechime, ienuparul era ars, la fel ca si tamâia, pentru alungarea spriritelor rele. Uleiul de ienupar are un efect de reechilibrare si calmare în plan psihic, fiind tonic al nervilor. Elimina starile depresive, anixietatea, stresul, grijile excesive. Confera o stare de forta interioara, încredere în sine. Regleaza viata sentimentala si ne scuteste de oscilatii. Este foarte recomandat persoanelor care trec cu usurinta de la o stare de entuziasm la o stare astenica.

– Isop – Uleiul de isop are o actiune stimulatoare. Este un excelent tonic nervos, întareste si încalzeste corpul, dând o senzatie de relaxare. Este util si în tratamentul isteriei.

– Lavanda – Este cea mai renumita planta pentru actiunea ei asupra sistemului nervos central în depresii, apatie, insomnie, tensiune nervoasa, isterie. Confera o stare de regenerare sufleteasca, prospetime si puritate interioara. Alunga gândurile negative. Mai este indicata în stari de panica, stres, iritabilitate, treceri bruste de la o stare la alta, depresie mintala, depresie maniaca, epuizare nervoasa.

– Menta – Uleiul de menta este revigorant, întareste nervii. Este eficient în isterie. Confera fermitatea în actiune, înlatura gândurile negative, genereaza o stare de usurare interioara, stimuleaza si purifica mintea.

– Pin – Este un ulei care înlatura starile de oboseala si de iritabilitate nervoasa cauzate de prea multa munca, de lipsa de odihna. Da fiintei o dispozitie interiorizata, meditativa si plina de forta în acelasi timp.

– Portocal – Uleiul de portocal este unul dintre cele mai eficiente uleiuri sedativ-antidepresive. Este folosit în stari de frica fata de evenimente neasteptate, insomnie, isterie, stari de anxietate si depresie. Determina aparitia unui sentiment de seninatate interioara, întelegere si deschidere fata de ceilalti.

– Trandafir – Se spune ca esenta de trandafir ar fi “regina” uleiurilor volatile. Trandafirul este un simbol al iubirii, al puritatii, al gratiei. Despre el se spune ca ar fi rasarit din sângele lui Adonis, romanii credeau ca a rasarit din sângele lui Venus, iar mahomedanii cred ca a rasarit din sângele lui Mahomed. Confera o stare de armonie, pace interioara. Trezeste iubirea, reconforteaza inima si ascute mintea. Este calmant, antidepresiv, fiind indicat în insomnie, iritabilitate nervoasa, depresie.

Leave a Reply