Tonic general din aloe cu miere

Miere cu aloe

Ingredientele necesare acestui remediu sunt 750 g frunze proaspete de aloe, 1,25 kg miere polifloră şi 500 ml suc de lămâie. Cantităţile se pot reduce proporţional( 3 parti aole, 5 parti miere si 2 parti lamaie). Frunzele de aloe se iau de la o plantă în vârstă de peste 3 ani, care nu s-a udat timp de 5 zile înainte de recoltare. Se spală bine, se toacă mărunt şi se pun într-un vas de sticlă sau ceramică smălţuită. Se adaugă peste frunze mierea şi se omogenizează bine, apoi se adaugă sucul de lămâie şi se amestecă din nou. Vasul se acoperă şi se lasă la macerat timp de 5 zile, în frigider sau alt loc uscat, întunecos şi rece. Preparatul este un excelent tonic general pentru organism. Medicina populară recomandă acest leac în boli nervoase, astenii, în tulburări de creştere la copii, în convalescenţa după boli infecţioase, în ulcere gastrice şi duodenale sau în astm bronşic.
Remediul se poate păstra cel mult 2 săptămâni, de aceea este mai bine să se prepare cât se poate consuma în acest interval. Leacul se administrează numai copiilor peste 3 ani, câte o linguriţă dimineaţa. Copiilor de 6-9 ani li se dă câte o linguriţă dimineaţa şi seara, iar adulţii vor lua câte 3 linguri pe zi, înaintea meselor, timp de o lună. După o lună de pauză, se poate repeta cura încă o lună de zile.

Leave a Reply